SHARE

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a semnat astăzi Certificatele de urbanism pentru înființarea rețelelor de distribuție de gaze naturale în comunele Rădășeni și Cornu Luncii.

Sunt bani, dar va fi o bătălie mare pe aceste fonduri

 
Aceleași documente au fost emise în ultima perioadă și pentru comunele Adâncata, Hănțești, Forăști și Valea Moldovei sau pentru Zamostea, Zvoriștea (satele aparținătoare Zvoriștea, Șerbăuți, Dealu, Buda, Stânca și Slobozia) și Bălcăuți (satele aparținătoare Bălcăuți, Gropeni, Negostina) pentru studiu de fezabilitate și pentru autorizarea lucrărilor de construcții.

Continuă îndemnul meu și către ceilalți primari să depună proiecte pentru extinderea rețelei de gaze naturale.

Spre Vatra Dornei se lucrează deja la construcția magistralei de gaze naturale iar în județul Suceava sunt multe localități care așteaptă gaz metan, mai ales acolo unde distanța până la magistrală nu este foarte mare.

Avem în județul Suceava 37 de primării cu studiile de fezabilitate deja făcute.

Unul dintre principalele proiecte pentru perioada următoare va fi dublarea numărului de persoane din județul Suceava care să fie racordate la rețelele de gaze naturale.


SHARE
Citeste si   Valentin POPA, rectorul USV: ”Succesul și DINAMICA universității se datorează COLEGILOR, studenților și ABSOLVENȚILOR noștrii”

LĂSAȚI UN MESAJ