SHARE

Evoluția pandemiei de coronavirus atrage noi restricții. Pe rând, autoritățile centrale transmit directive. Cât despre sărbătorile religioase, într-o conferință de presă, secretarul de stat Raed Arafat a declarat că acestea vor fi permise, însă cu respectarea anumitor restricții.

Având în vedere că Sărbătorile Pascale le-am petrecut în stare de urgență, iar acum suntem foarte aproape de sărbătorile de iarnă,  sucevenii se întreabă care va fi soarta Crăciunului 2020.

Citeste si   (P) Ioan STAN(PSD): "PLANUL NAȚIONAL de REDRESARE și REZILIENȚĂ pe care liderii PNL l-au pus în dezbatere publică, reprezintă încercarea acestora de a ne vinde PIELEA URSULUI din pădure"

La data de 25 decembrie, toți credincioșii  sărbătoresc nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Odată cu această sărbătoare au loc și nenumărate tradiții religioase.

An de an, în postul Crăciunului, credincioșii merg în casa Domnului pentru a primi taina Spovedaniei și a Împărtășaniei. Însă, anul acesta lucrul acesta este pus sub semnul întrebării.

Citeste si   (P) Ioan STAN(PSD): "PLANUL NAȚIONAL de REDRESARE și REZILIENȚĂ pe care liderii PNL l-au pus în dezbatere publică, reprezintă încercarea acestora de a ne vinde PIELEA URSULUI din pădure"

La Suceava, organizarea slujbelor cât și a obiceiurilor religioase este, deocamdată, incertă

„Vor fi câteva ședințe pe această temă ca să știm cum vom organiza și ce dispoziții vom mai primi pentru că este în discuție ca Suceava să se închidă, sunt câteva localități în care regulile sunt din ce în ce mai restrictive și în perioada imediat următoare vor fi câteva întruniri ai Membrilor Arhiepiscopiei și se vor lua câteva decizii.

Încă nu știm exact ce se va întâmpla. O problemă principală care se va discuta în ședință este dacă vom mai merge cu Ajunul Crăciunului sau nu”, a declarat Alexandru Sava, consilier pe comunicare, media și relații publice a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pentru Ziarul Bună Dimineața Suceava.


SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ