SHARE

Adopția unui copil poate însemna multe sacrificii, multă responsabilitate însă cu răbdare poate avea un final fericit. Tot mai multe familii au adoptat s-au se gândesc să adopte un copil însă au temeri.

Alina și Cătălin Moroșan sunt 2 tineri din Suceava care au făcut acest pas. Ei s-au căsătorit în anul 2007 și timp de 12 ani au încercat să facă un copil. Au mers la doctori pentru tratamente, păreri, Alina a făcut multe tratamente însă nu a fost nimic concludent.

Faptul că nu au reușit să aibă un copil a avut un impact destul de puternic pentru tânăra familie. Au fost la cei mai buni medici din zona Moldovei, au cheltuit foarte mulți bani pe tratamente însă din păcate totul a fost în zadar.

”Mi-am impus să nu fac fertilizare în vitro deși în mintea mea nu puteam accepta faptul că eu nu aș putea să concep un copil”

Nu am fost de acord să fac fertilizare deoarece știam de aceste tratamente hormonale care te dau și mai tare peste cap și mai ales pentru că în familia noastră există un precedent cu cancer de sân și de ovare. Ulterior mi s-a confirmat că nu trebuia să fac fertilizare”, a declarat Alina Moroșan.

”Mi-a trebuit aproximativ 12 ani ca să-mi dau seama că da eu sunt dintre cei care poate nu voi reuși să am un copil și a trebuit să accept acest lucru”

În anul 2018 ne-a venit această idee de adopție și inițial Cătălin, soțul meu nu a fost de acord să facem acest lucru dar în primăvara anului 2019 a zis: <<Hai să facem, hai să strângem actele necesare și hai să vedem ce implică, pentru că oricum durează mult până facem toată procedura și așa știu de la alții că durează foarte mult>>.

A durat mult dar din cauza noastră nu din cauza procedurilor deoarece ele de fapt sunt foarte simple, adică trebuie să aduni scrisori de recomandare din partea preotului , de la vecini, prieteni, de la muncă, să înștiințez primăria iar DGASPC-ul trebuie  să vină la domiciuliu pentru a realiza o anchetă. În decembrie 2018 am terminat cu actele, apoi am făcut un curs care a durat o lună de zile dar făceam doar marțea și joia. 

Am făcut cursurile la DGASPC unde ni s-a spus ce înseamnă adopția, am jucat jocuri, am cunoscut și alte cupluri care erau tot în aceeași situație ca și noi. Am cunoscut spre exemplu un cuplu care își doreau un copil din lista neagră, adică copii cu probleme pe care nu îi adopta nimeni.

Noi știam că adopția durează 2 ani, pentru că așa auzisem dar totuși ne-am gândit să adaptăm casa la nevoile unui copil, să ne luăm mobilă, să separăm camerele, să adunăm diverse lucruri care sunt utile pentru un copil, practic am făcut camera copilului”, a mai declarat Alina Moroșan.

”Vreau să vă spun că noi nu am avut multe pretenții  în ceea ce privește copilul nici măcar nu ni l-am imaginat”

Vreau să vă spun că noi nu am avut multe pretenții  în ceea ce privește copilul nici măcar nu ni l-am imaginat și chiar ne întrebau cei de la protecție cum vedem noi copilul pentru că trebuia să facem profilul copilului și am fost șocați pentru că noi nu ne-am imaginat niciodată cum ar fi pentru că nu ne-am impus lucrul acesta, am lăsat ca lucrurile să meargă de la sine. Atât am spus că ne dorim un copil între 0-7 ani și să fie clinic sănătos. Nu am ales între fetiță și băiat , nu am făcut pretenții legate de etnie.

 A fost perioada de așteptare care ne gândeam noi că va fi de 2 ani, dar în ianuarie 2019 pe 23  la ora 9 dimineața am primit telefonul și email-ul cu profilul unui copil. Șocul a fost la telefon și chiar mi-a venit să leșin pentru că nu eram pregătită psihic cu ceva atât de rapid și când am deschis e-mail-ul și am văzut prima poză care nu era foarte reușită și am fost din nou șocați și eu și soțul, apoi am deschis a 2 a poză care era mai drăguță apoi a 3 a poză care era și mai drăguță și trebuia să dăm răspuns în aceeași zi până la ora 2 dacă mergem sau nu mai departe.

Aveam foarte mari emoții și frică în același timp dar am ținut cont de sfaturile celor de la DGASPC care ne-au recomandat ca să nu spunem NU din prima, ne-au recomandat să vedem un copil pentru a putea să ne dăm seama cam ce ne-am dori pentru că repet noi nu am avut pretenții și exact așa am făcut.

Pe data de 23 am văzut și am acceptat și pe 25 am fost să o vizităm pe Andreea-Maria. Ne-am făcut planuri de acasă foarte stricte și i-am zis soțului exact așa <<Orice ar fi nu te ambala>>. 

Am ajuns acasă la asistenții maternali, o familie foarte bună din zona Fălticeniului și fetița ne-a întâmpinat la ușă, era atât de mică , cu ochii mari și negri . Știa că vin niște musafiri să o vadă și era foarte frumos îmbrăcată și era și ea oarecum emoționată și ne-a deschis ușa ne-a luat de mână și ne-a dus direct în camera ei fără să mai stăm la discuții, unde ne-am jucat și atunci am făcut și primele poze cred că în primele 30 de minute, ne-a acceptat.

Soțul meu a fost fermecat, a uitat tot ce am discutat acasă

Soțul meu a fost fermecat, a uitat tot ce am discutat acasă, am uitat și eu, asistenții maternali împreună cu cei de la protecția copilului s-au dus într-o cameră alăturată și n-au simțit nevoia să intervină pentru că lucrurile s-au petrecut foarte  natural.

Pe data de 27 am luat-o pentru prima dată și a dormit la noi . Îmi amintesc că în prima seară când am luat-o la noi pe drum de la Fălticeni până la Suceava am cântat până am rămas fără voce pentru că ne era frică să nu vrea înapoi la asistenții maternali, care pentru ea erau și mamă și tată, care o iubeau foarte mult, au educat-o foarte frumos. De aceea noi le datorăm lor foarte mult în ceea ce ține din educația ei, la felul în care mănâncă, la felul în care se comportă și tot ce ține de primii ani din viață pentru că ea avea aproape 3 ani.

Îmi amintesc că s-a pus în pătuțul ei pe care noi l-am pregătit în camera noastră și înainte de somn m-a întrebat de asistenții maternali unde sunt. I-am explicat că sunt acasă la ei și că vom merge a 2 a zi înapoi. A întrebat de ei pentru că este ceva normal și chiar vreau să atrag atenția celor care vor să adopte un copil să nu se pripească în a spune că ei trebuie să fie acceptați de copil, pentru că adopția este o traumă, atât pentru părinți cât și pentru copii dar și pentru asistenții maternali, trebuie să fim oameni și să înțelegem că, acel copil a crescut într-o familie cu mamă și tată.

”Până în februarie am făcut foarte multe drumuri la Fălticeni, de 2-3 ori pe săptămână unde o luam la noi, mergeam în concedii scurte și aveam fel de fel de activități cu ea”

”Pe data de 28 februarie am luat-o definitiv la noi. Din acel moment Andreea a fost a noastră.

Primele 3 luni au fost extrem de grele deoarece noi am greșit crezând că noi îi facem un bine copilului și că el automat va aprecia, dar realitatea este că n-am fost pregătiți din acest punct de vedere. În aceste luni Andreea nu prea voia să ne accepte, să ne vadă spunea că nu suntem părinții ei, îi era foarte dor de asistenții maternali, erau seri când se punea în pătuț și nu voia să o mângâiem, suferea practic în singurătate.

Mi-au trebuit 3 luni ca să înțeleg că Andreea îmi face mie un bine, nu eu ei, pentru că tu ți-l dorești și el vine în viața și iți aduce bucuriile pe care tu le-ai visat poate ani de zile. A fost greu dar am avut sprijinul celor de la protecție, îi sunam constant pentru a le cere sfaturi cum să procedez în anumite situații, cu anumite comportamente. În această perioadă am fost și la un psiholog.

În luna mai am adoptat-o definit, în sensul că am trecut-o pe numele nostru, am dat-o la grădiniță , s-a integrat foarte bine în comunitate cu copii. Și treptat s-au schimbat lucrurile și a început să ne accepte. La început ne striga pe nume până când a reușit să ne spună mami și tati.

Noi am botezat-o în luna iulie 2020 pentru că am aflat că nu era botezată, ne-am interesat cu ajutorul celor de la DGASPC și am primit confirmare oficială ca ea nu a fost botezată. A fost un moment extrem de special, am avut emoții mai mari decât atunci când ne-am căsătorit, a fost un eveniment memorabil în care au venit absolut toți prietenii noștri și chiar spunea și preotul că a fost botezul mai mare ca o nuntă. Am avut emoții cu botezul în sine  pentru că nu știam cum o să înțeleagă ea, dar așa s-a făcut și legătura ei cu Dumnezeu. Apoi a urmat o petrecere frumoasă unde ea a mai câștigat 2 cupluri de părinți spirituali, pe care îi iubește foarte mult, de asemnea noi i-am explicat ce înseamnă nași și ce a însemnat botezul.

Am fost în concedii cu ea, în decembrie am fost în Egipt, a fost foarte frumos pentru ea și pot să spun că de atunci s-au schimbat lucrurile și mai mult. A înțeles că noi suntem  părinții ei, că îi oferim o viață diferită, a început să ne iubească foarte mult pe noi, casa, prietenii și ne spune destul de des că orice ar fi nu vrea să mai plece de la noi. Chiar dacă în timpul săptămânii pe perioada zilei stă la bunica deoarece noi lucrăm, când vine week-end-ul sare în sus de bucurie pentru că petrece timp cu noi. 

”Atunci când faci copilul tău, ai o garanție că totul va fi minunat? Ne garantează cineva sănătatea copilului, sau viața copilului?”

”Foarte mulți oameni ajung la bătrânețe și regretă că nu au făcut acest pas, de a adopta un copil, ori atunci eu vin cu o întrebare: Atunci când faci copilul tău, ai o garanție că totul va fi minunat? Ne garantează cineva sănătatea copilului, sau viața copilului?  Majoritatea se gândesc și la genă dar uitați-vă în jur și o să vedeți că gena nu contează deloc, sunt atâtea cazuri unde copii de familii bune o iau pe drumuri greșite.

Există o parte din mine care vrea pe Andreea să o facă luptătoare, îi spun deseori că este puternică pentru că este femeie, îi spun că trebuie să fie respectată, mă dau doi pași în urmă  și o las să greșească, nu o opresc , apoi discutăm ceea ce a făcut greșit și mă asigur că data viitoare nu va mai face.

”Seamănă izbitor cu soțul meu și de multe ori când spunem că este adoptată oamenii sunt absolut șocați, nu le vine să creadă pentru că seamănă la ochi, nas, buze și ten”

Eu chiar cred că nimic nu e întâmplător în această viață, și chiar cred că Andreea ne-a fost predestinată deoarece un lucru pe care vreau să îl subliniez este că seamănă izbitor cu soțul meu și de multe ori când spunem că este adoptată oamenii sunt absolut șocați, nu le vine să creadă pentru că seamănă la ochi, nas, buze și ten”, a mai declarat Alina Moroșan.


SHARE
Citeste si   Polițiștii SUCEVENI au acționat pe raza comunelor ZVORÂȘTEA și HÂNȚEȘTI pentru prevenirea și combaterea FAPTELOR ANTISOCIALE

LĂSAȚI UN MESAJ