SHARE

Redăm mai jos textul integral:

“Împreună cu echipa mea de la PNL ne-am făcut o promisiune, atât nouă cât și electoratului sătmărean, că vom avea o campanie civilizată, bazată pe idei și proiecte, fără circ, acuze la alți competitori și fără bălăcăreală în mass media.

La momentul acela, de început de campanie, nu credeam că va fi atât de greu, majoritatea candidaților recurgând la acuzații nefondate și atacuri directe la persoana mea.

Lipsa de idei și proiecte, necunoașterea realității orașului Satu Mare și cu siguranță frica de un candidat situat mai sus decât ei în opțiunile electoratului, i-au determinat să facă o campanie negativă.

Să nu se mire nimeni că cetățenii nu vor să voteze în lumina unor campanii electorale fără fond și pline de murdării.

Citeste si   Marcel Ciolacu, Mihai Tudose și încă 9 persoane, amendate pentru încălcarea regulilor anti-Covid. Anunțul Poliției

Acești candidați agitați vor să „ciupească” ceva din procentele celor situați mai bine în sondaje.

A început un fost primar care m-a făcut în fel și chip. De unde acum câțiva ani mă lauda peste tot, acum și-a dat arama pe față și toate complexele adunate în urma unor înfrângeri electorale mai vechi le-a revărsat asupra mea.

A continuat un candidat foarte subțire politic, care a bătut pe la mai multe porți ale partidelor, în scurta și nerelevanta sa carieră politică, în speranța că îl acceptă vreun partid de candidat de primar.

M-a acuzat că evit confruntarea și altele, cu o îndârjire demnă de o cauză mai bună. Eu cred că am fost candidatul cel mai prezent la cele trei televiziuni locale, la cele naționale precum și in live-uri pe rețelele sociale.

Citeste si   Miron Mitrea, la Realitatea PLUS: Îl felicit pe premierul Ludovic Orban că a spus că România poate fi tigrul Europei de Est

Pe urmă, am trăit să o văd și pe asta, cu ocazia vizitei fostului prim-ministru Ponta la Satu Mare, am fost făcuți „blatiști”. De cine?! De către un politician care uită că nimeni, cel puțin în Ardeal, nu dă doi bani pe vorbele și acuzațiile lui.

Toate acestea au culminat cu marea de conturi de pe rețelele sociale, având ca poze de profil pisici și floricele, care mă desființau că am îndrăznit să spun într-o emisiune lucrurilor pe nume, să vorbesc despre lucruri posibile, despre realități și nu despre dorințe nefondate. Ei uită că în aceeași emisiune, ca și în alte ocazii, i-am reproșat primarului actual mai multe măsuri din acest mandat. Nu voi lansa niciodată acuzații la adresa cuiva fără să știu fapte precise și dovedite.

Citeste si   Școlile ar putea rămâne ÎNCHISE și în noiembrie. Ludovic Orban, ANUNȚ important pentru elevi 

În final vreau să le urez succes tuturor acestor domni candidați și să îi las fără subiectul de campanie: mă lupt pentru poziția de primar, nu pentru locul doi ca alții iar dacă nu voi câștiga această bătălie electorală NU voi accepta o poziție de viceprimar.

Vreau totuși să reamintesc sătmărenilor că au nevoie de oameni modești, bine pregătiți și care cu decență au făcut ceva în viața lor. Votul util îl las pe seama voastră.”

Sursa: realitateadesatumare.net


SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ