SHARE

 

„Am ajuns la concluzia că evenimentul trebuie amânat. Pur şi simplu nu putem să îl organizăm în februarie. Şcolile de samba nu vor avea nici timpul, nici resursele financiare şi logistice pentru a fi pregătite pentru februarie”, a declarat în faţa jurnaliştilor brazilieni Jorge Castanheira, preşedintele Ligii independente a şcolilor de samba din Rio de Janeiro (LIESA), joi seară, la finalul unei reuniuni a liderilor acestei asociaţii care organizează evenimentul.

În iulie, a apărut o avancronică a acestei decizii, atunci când cinci dintre cele 12 şcoli de samba au anunţat că în absenţa unui vaccin la sfârşitul lunii septembrie, vor solicita amânarea evenimentului.

„Nu este o anulare, este un raport. Căutăm o soluţie alternativă, ceva care va putea fi făcut atunci când siguranţa sanitară ne va permite să oferim oraşului contribuţia noastră (…) Însă nu suntem încă suficient de siguri pentru a putea să fixăm o dată”, a precizat Jorge Castanheira.

Citeste si   Înapoi în anii ’90, o călătorie cu cheia de gât. Interviu cu Diana Bădică, autoarea romanului „Părinți”

Anunţul făcut de LIESA se aplică doar competiţiei şcolilor de samba, care se desfăşoară pe emblematicul Sambadrom din Rio de Janeiro. Fiecare şcoală defilează cu aproape 3.000 de membri care poartă costume spectaculoase, dansează şi cântă pe durata întregii reprezentanţii, care durează puţin peste o oră.

În schimb, autorităţile municipale nu au anunţat deocamdată dacă serbările stradale vor fi autorizate. Carnavalul de la Rio conţine şi nenumărate defilări „de blocuri”, grupări de oameni din cartierele oraşului, care se distrează pe străzi, formând un cocktail de bucurie, ce abundă în muzică, deghizări şi, adeseori, mult alcool.

Citeste si   VIDEO | „Foarte frumos!”: Kazahstanul adoptă sloganul lui Borat în noua sa campanie de turism

Brazilia este a doua ţară din lume cu un număr record al deceselor din cauza COVID-19, după SUA, cu circa 140.000 de morţi, după SUA, care a raportat aproape 208.000 de morți.  Aproape 4,7 milioane de brazilieni au fost infectaţi cu SARS-CoV-2.

Epidemia de pe teritoriul acestei ţări uriaşe din America Latină a încetinit puţin după ce a atins un maxim în luna iulie, dar, cu toate acestea, specialiştii au înregistrat în ultimele săptămâni o medie zilnică de 30.000 noi cazuri de infectare şi 735 noi decese, potrivit cifrelor comunicate de Ministerul Sănătăţii.

Statul Rio ocupă locul al doilea în topul celor mai afectate state federale din Brazilia de această pandemie, după Sao Paulo.

Citeste si   Horoscop 27 octombrie. Zodia care nu mai face față stresului

Carnavalul de la Sao Paulo din 2021 a fost amânat sine die încă din data de 24 iulie, inclusiv defilările stradale.

Carnavalul organizat de primăria oraşului Sao Paulo este unul dintre cele mai importante din Brazilia. Cea mai recentă ediţie a atras 120.000 de persoane care au admirat şcolile de samba defilând pe sambadromul din Anhembi, în timp ce petrecerile stradale au atras peste 15 milioane de persoane, potrivit primarului local, Bruno Covas.

Viitoarea dată de desfăşurare a carnavalului nu a fost încă stabilită, însă evenimentul ar putea avea loc „între sfârşitul lunii mai şi începutul lunii iulie” 2021, a precizat primarul acestui oraş ce are o populaţie de 12 milioane de locuitori.


SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ