SHARE

Polițiștii protestează în fața Prefecturii Suceava și cer recalcularea pensiilor, exact la grade egale

Reprezentanții Ligii pentru Apărarea Drepturilor Pensionarilor militari, au ieșit astăzi, 13.01.2021, în fața Prefecturii pentru a protesta. Protestatarii țin în mâini pancarte cu texte precum: „Pensii egale la condiții de muncă egale”, „Justiție dreaptă pentru militari” și „Pensiile nesimțite nu sunt la militari”.

,,De ani de zile, nici un leu la pensie, nici cel puțin inflații”, a afimat Hetriuc Dumitru, colonel în retragere, retrezentantul Ligii pentru apărarea drepturilor pensionarilor militari.

,,Nu se poate spune ,,pensie specială”, de 3.000 de lei, după 30 de ani de armată”.

,,Avem 4 ani, de când avem o lege a salarizării, avem niște așteptări de la guvernul României. Vrem ca Guvernul României să-și respecte promisiunile făcute în 2017! Am venit astăzi aici să ne strigăm durerea. Lucrăm în condiții anormale. În -20 de grade, suntem nevoiți să stăm afară, atunci când plouă noi suntem nevoiți să stăm afară, când nu patrulăm orașe și municipii, noi suntem la frontieră. Nu ne văd pe noi, cum mâncăm la -20 de grade, un sandwich luat de acasă. Nu văd, când încercăm să transformăm zăpada în apă, ca să bem apă. Este inuman”, a afirmat retrezentantul Ligii pentru apărarea drepturilor pensionarilor militari.


SHARE
Citeste si   Municipiul SUCEAVA se apropie de SCENARIUL ROȘU conform ultimelor RAPORTĂRI

LĂSAȚI UN MESAJ