SHARE

Recent, analistul Cozmin Gușă a declarat că Președintele Klaus Werner Iohannis a permis USRPLUS să ocupe o serie de poziții cheie în Guvern (Ministerul Justiției, Ministerele care gestionează dezvoltarea locală, regională, fondurile europene) și în Parlament (Președinția Senatului), ceea ce a nemulțumit PNL.

La SUCEAVA – PNL și USRPLUS sunt la ”pace”

La Suceava, Teodora Munteanu de la USRPLUS a fost aleasă viceprimar, ceea ce înseamnă că între PNL și USRPLUS este pace, cum de altfel, este și la Botoșani, unde USRPLUS are o prezență locală destul de nesemnificativă.

La Iaşi, USRPLUS şi PNL sunt „la cuţite”

În Moldova, la Iași, cel puțin, PNL și USRPLUS sunt ”la cuțite”. Nominalizarea lui Mihai Chirica drept candidat PNL la Primăria Iași nu a fost și nu este agreată de USRPLUS și mai ales de actualul Deputat Cosette Chichirău care voia să fie primar cu sprijinul PNL și de fostul ”penelist” Marius Bodea, actual senator USRPLUS, care se visa favoritul PNL.

Neînțelegerile au sporit și după ce a început anchetarea penală a Președintelui CJ Iași, Costel Alexe pentru luare de mită și instigare la delapidare, anchetă încuviințată de Președintele Klaus Iohannis, care recent, s-a pronunțat deschis că ”penalii nu au ce căuta în funcții publice”, iar urmăriții penali ar trebui să se autosuspende din funcțiile publice deținute.

Ludovic Orban, liderul PNL și președintele Camerei Deputaților, fostul premier în Guvernul în care Costel Alexe era Ministrul Mediului (calitate în care Alexe ar fi comis infracțiunile pentru care este anchetat de DNA) a lăsat să se înțeleagă faptul că nu se va dezice de Alexe.

Vrea „Grupul PNL de la Cluj”  „capul” lui Ludovic Orban? Dacian Cioloş „săgeţi” spre PNL pentru numirea lui Sorin Câmpeanu la Educaţie

Alte două atacuri directe au fost, la nivel național, unul de la eurodeputatul Dacian Cioloș (USRPLUS), care s-a declarat nemulțumit de prezența lui Sorin Câmpeanu (PNL la Ministerul Educației (Câmpeanu este un traseist politic, a fost apărătorul lui Ponta în scandalul legat de plagiat, încercând să ”astupe scandalul”, în vremea când a mai deținut portofoliul Educației) și altul de la eurodeputatul Rareș Bogdan (PNL), la adresa Ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu USRPLUS.

Citeste si   Florin Cîțu, vizită de lucru la sediul CNCAV. Stadiul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid, evaluat

Scandalul centrelor de vaccinare anti-COVID19

Un alt atac la adresa lui Vlad Voiculescu, a venit și de la Emil Boc, fost premier, deputat și actual primar al Clujului, nemulțumit că Ministrul Sănătății a lăsat cheltuielile cu vaccinarea pe seama consiliilor locale.

Președintele Asociației Municipiilor din România, Emil BOC a declarat că ministrul Sănătății, Vlad VOICULESCU trebuie să știe că nu poate trata administrațiile locale ca pe o Cenușăreasă.

emil-boc,-anunt-despre-vaccinarea-impotriva-covid-19.-cand-se-va-vaccina-public-primarul-cluj-napoca“Discuția mea nu vizează persoana particulară a domnului Voiculescu, e raportul instituțional cu Ministerul Sănătății. Ministerul Sănătății trebuie să știe că nu poate trata administrațiile locale ca pe o Cenușăreasă, adică noi suntem la încasat și domniile lor la dispus. Într-o țară democratică europeană, nici un minister nu-și permite să aloce responsabilități administrației publice locale, fără să discute în prealabil cu aceștia și fără să aloce resursa financiară în vederea implementării acelei sarcini pe care o stabilește. 

E o chestie de respect instituțional. Cine privește această dispută în termeni de război în coaliție, de conflict personal, exclus, aici nu este vorba nici de un război, nici de un conflict, e vorba de respect instituțional. Fiecare să-și facă datoria conform legii”, a declarat Emil Boc.

Viceprimarul municipiului Suceava, Lucian HARȘOVSCHI a declarat că autoritățile sucevene se vor apuca de amenajat locurile pentru vaccinarea anti-COVID19 și vor aștepta ordonanța.

”Noi ne apucam de amenajat și așteptăm să vedem ordonanța.

În urma acestor lucruri,  vom veni și cu alte declarații”, a declarat viceprimarul municipiului Suceava, Lucian HARȘOVSCHI.

Observăm că atacurile sunt ”în cascadă” și dintr-o parte și dintr-alta, ceea ce face ca stabilitatea actualei coaliții guvernamentale este la fel ca aceea a CDR din anii 1996-2000.

Cozmin Gușă vede în acuzațiile tandemului Emil Boc-Rareș Bogdan un atac al ”Grupului de la Cluj” (sintagmă care desemna inițial un grup de forță din PSD din jurul lui Ioan Rus și Vasile Dâncu, sintagmă translatată și la PNL) la adresa lui Ludovic Orban, care, în viziunea ”clujenilor” ar trebui îndepărtat din fruntea PNL și chiar de la Camera Deputaților, Orban fiind acuzat că a ”vândut PNL” pentru a deveni ”al treilea om în stat”, adică a cedat poziții cheie către USRPLUS. ”Clujenii” l-ar vedea lider al PNL pe Ilie Bolojan, actualul Președinte al CJ Bihor, fost primar al Oradei, numai că Președintele Klaus Iohannis, primar al Sibiului între 2000 și 2014 nu îl agreează pe Ilie Bolojan.

Citeste si   Control la AUR după o diferență de 1,44 de milioane de lei la banii cheltuiți în campania pentru alegerile parlamentare. Anunțul președintelui AEP

Klaus Iohannis posibil câştigător al conflictului PNL-USRPLUS, alături de Dacian Cioloş

Analistul politic Cozmin Gușă are o bună expertiză privind PSD și fostul PDL, din vremea când a fost, succesiv secretar general în ambele partide. În plus, Klaus Werner Iohannis a intrat în politica mare susținut de Mircea Geoană, fost președinte al PSD și de Crin Antonescu, fostul președinte al PNL, înainte ca să se constituie USL, ca o alternativă la Traian Băsescu. Ulterior, după ruperea USL, PNL și PDL l-au asumat, mai întâi ca alianța ACL, apoi ca PNL în care s-a dizolvat PDL.

Este clar că Președintele Klaus Iohannis vrea să însemne ceva și după 2024 și de aceea, a dorit să arate PNL că a pierdut alegerile parlamentare din 2020, numai ”bunele sale oficii” făcând ca USRPLUS să accepte alianța alături de veșnica ”balama” UDMR.

În fapt, Klaus Werner Iohannis încearcă să-l ”crească” pe Dacian Cioloș, liderul PLUS, fost prim-ministru și actual europarlamentar, ceea ce a generat mai multe nemulțumiri în USR, în raport cu PLUS, dar și cu PNL.

În PNL, încă există o ”dihonie” latentă între vechii ”peneliști” și vechii ”pedeliști”, ceea ce complică și mai mult lucrurile.

 Cearta PNL-USPLUS „avantaj” tactic pentru PSD?

Cert este că nici între USR și PLUS, lucrurile nu stau bine, cei din PLUS obținând șefia Senatului și alte posturi, deși USR s-a considerat locomotiva electorală, iar evident că Dan Barna și-ar fi dorit și el mai mult la negocierile din coaliție. În plus, există un curent de opinie nefavorabil lui Dan Barna (Cosette Chichirău a mărit intensitatea acestui curent), mai ales că Adrian Prisnel, Florina Presadă și alte figuri ”cheie” ale Campaniei ”Fără Penali în funcții publice” nu au mai fost incluși pe  lista parlamentarilor pentru alegerile parlamentare din 2020.

Citeste si   Florin Cîțu, anunț despre redeschiderea școlilor: Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, este clar că vom începe pe 8 februarie. Când se va lua decizia

În fond, faptul că Nicușor Dan, plecat din USR a fost susținut de PNL la Primăria Capitalei a fost un punct al PNL contra lui Dan Barna, fiindcă, la București, USRPLUS a eșuat la Primăriile de sector, cu excepția Clotildei Armand la Sectorul 1.

Atacurile dintre USRPLUS și PNL s-au întețit și după ce fostul primar PNL de la Timișoara, liberalul Nicolae Robu îl atacă pe actualul primar USRPLUS, Fritz, de care scrie că ”nu știe decât să se plângă”.

Nici la Brașov, relațiile USRPLUS cu PNL nu sunt mai bune, de când Allen Coliban l-a ”detronat” pe fostul primar PNL, Scripcaru.

Claudiu Năsui a făcut și el senzație, recent, când a declarat că va desființa ”sinecurile guvernamentale” de la Turism, unde consilierii ministrului aveau salarii mai mari decât ministrul, iar un centru ”fantomatic” de pregătire în turism nu ar fi ”școlarizat” decât câteva persoane, într-o existență îndelungată, inclusiv în Guvernul Orban. Evident, toți au perceput acest fapt tot ca pe un atac la PNL.

Se poate vedea că există o rivalitate tot mai accentuată ”pe dreapta”, între PNL și USRPLUS, în timp ce PSD, aparent singur ”pe stânga”, poate crește. Așa cum susține și Gheorghe Cartianu care consideră că Rareș Bogdan și Dacian Cioloș au greșit când au atacat PNL, considerând că, de asta, ”va profita PSD”. Oricum, PNL, prin ”scandalul Alexe” a pierdut la capitolul imagine, fapt ce se va vedea în următoarele luni în sondajele de primăvară-vară, când vine perioada „rectificărilor bugetare”.


SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ